Emilia Pop, 62 de ani:

„Eu singură mi-am făcut drum în viață. Acum sunt pensionară. Am fost secretara școlii treizeci și ceva de ani, dar am mai lucrat și în altă parte. Mi-am dorit să fiu farmacistă și, la un moment dat, am fost la examen, nu am intrat, cineva s-a retras și am fost următoarea pe listă, dar nu m-am dus. Și asta regret o viață întreagă. Probabil că aș fi locuit în altă parte. Oricum eu am învățat în Cluj și a fost o schimbare totală pentru mine viața din Cluj și viața de aici. Aici era gospodărie, trebuia să muncești, și acolo era cu totul altceva. Eram obișnuită și cu viața la oraș, dar și aici, pentru că în vacanțe, dacă veneam, munceam.

Cea mai mare împlinire e că am două fete și trei nepoate. Fetele sunt realizate, sunt sănătoase, ăsta este cel mai mare lucru, și-au făcut o carieră. Lucrează tot în domeniul învățământului, una e educatoare și cealaltă e profesoară de română. Familia mă face fericită. În timpul liber fac rebus, mai muncesc prin gospodărie, vin după nepoată, mă mai duc prin Cluj, mai citesc, mă mai uit la emisiunile mele sportive preferate la televizor.

Sfatul meu e să-și urmeze visul fiecare, să meargă pe drumul lui.”

Legenda zânelor și a uriașului din Cetate

„În Cojocna există un deal cu o surpătură, îi spune Cetate. Și acolo e o poveste cu zânele. Se zice că la șapte ani ieșeau din cetate, dansau și duceau apă și, dacă găseau pe cineva pierdut sau rătăcit, îl luau și îl duceau în cetate. Și îl țineau acolo până ieșeau iar, la șapte ani. Sigur că credeam povestea asta când eram mică, doar crezi orice fantezie. Bineînțeles că acum nu mai cred, cum să crezi așa ceva? Și se zicea că era un uriaș care, dacă puneai de mămăligă, când se fierbea, dintr-un pas uriașul ajungea de pe deal până în Cojocna.”

Au participat la documentare: Tatar Iozsef Levente, Lucian Mocean