„Lucrez de acasă, fac pantofi în sistem lohn. La export, o pereche de cizme e 250 de euro. La țară, dacă ceri 100 sau 120 de RON, oamenii zic că nu merită, că n-au bani. În București e alt mod de trai, dar la noi aici nu este salariu net mai mare de 700-800 de RON. Din salariu ăsta nu-ți permiți multe. E 170 de lei abonamentul, mai sunt și facturi de plătit, nu ajung banii. Față de București, aici salariile sunt de mizerie.

Mi-am făcut o fabrică dar acum patru ani mi-a ars totul de la A la Z, a lovit-o fulgerul. Era construcție nouă, de 8-9 ani, făcută de mine din temelie. Dar așa de tare a lovit fulgerul. Și era plină de mașinării și de papuci gata. Atunci am dus-o mai bine, dar acum nu ne prea mai putem reveni. Am investit atunci cam 200.000 de euro. Și am avut asigurare, dar mi-au dat doar 1000 de RON. Asigurarea asta e numai un praf în ochi. Când ți se întâmplă ceva, nu-ți dă nimeni nimic. Numai mașinile m-au costat 250.000 de RON. Am avut totul în leasing și se terminase leasingul cu două luni înainte și am avut numai asigurarea obligatorie. Fabrica era chiar în curte la noi. În afară de vecini, nu ne-a ajutat nimeni. Când ne-a lovit fulgerul, dacă nu veneau vecinii, ardea și casa până la temelie. Pompierii au venit după un ceas. Și totul s-a gătat în 20 de minute, ne-a ars totul, absolut. Deocamdată nu am puterea financiară să-mi construiesc fabrica înapoi.

Am 48 de ani și locuiesc în Cojocna de 17 ani. Înainte am stat în Cluj. M-am mutat în Cojocna pentru că traiul e mai ieftin. Avem propria grădină, ne producem alimentele. Numai uleiul îl cumpăr și, câteodată, pâinea. Restul, produc eu. Și ies mai ieftin. Mie îmi e foarte bine, m-am asigurat de la A la Z, am de toate. Am doi copii, unul de 26, unul de 15. Cel mai mare stă tot în Cojocna, iar cel mai mic e în Cluj, face școala, și stă la internat, pentru că nu are posibilitate prea mare de transport. Cine vrea să trăiască un picuț mai bio și mai bine ar trebui să viziteze Cojocna. Se poate face – și eu mi-am făcut – încălzire centrală pe rumeguș, și treburi de genul ăsta. Și am condițiile de Cluj. De fapt, eu, la Cluj, nu am avut condițiile pe care le am aici, la țară. După părerea mea, da, o duc bine aici. Avem pământ, dar lucrăm numai grădina, că altceva nu merită. E de clasa a IV-a pământul, e foarte argilos, dar, dacă știi să îl folosești, e destul de bun. Cel mai bine la noi se fac porumbul și orzoaica, restul nu prea merge.

Eu am învățat să fac și să repar pantofi pe timpul lui Ceaușescu, la școala UCECOM din Iași. Un an jumate, în ’82-’83 am făcut școala profesională. UCECOM-ul a plătit școala, un an jumate, dar încă trei ani jumate n-am avut dreptul să părăsesc locul de muncă, eram obligat să stau acolo cinci ani, pentru că ei mi-au plătit școala. Acum am patru oameni între 18 și 42 de ani care învață să facă pantofi de la mine. Eu îi învăț gratis, le dau și salariu, le plătesc totul la stat.

Un om împlinit aș fi dacă ar fi un picuț traiul mai bun. Dar eu mi-am realizat visul, mi-am trăit traiul. Am vrut să am firma mea, să nu lucrez la nimeni. Nu am site, lumea află de mine prin telefon și prin <<Pagini Aurii>>.

În Cojocna sunt oameni plăcuți și nu-i așa de poluat. N-ai probleme cu vecinii. Aș vrea doar să avem o canalizare bună și o conducere mai bună. Vedeți dumneavoastră cum e drumul? Eu, pentru mașina asta, plătesc anual 430 de RON taxă de drum. Și uitați dumneavoastră cum este, vedeți? E catastrofal drumul acesta. Acuma mi-am făcut ITP-ul și înainte mi-am schimbat totul la mașină. Bielete, cap de bară. E catastrofal drumul.”